3 lucruri pe care nu le știai despre fisticul de Bronte - FRIDDI

august 19, 2020 2 minute de citit

Cunoscut și ca “aurul verde”, fisticul de Bronte este cea mai fină și rară varietate de fistic, reprezentând doar 1% din producția mondială. Aroma irezistibilă pe care o conferă deserturilor îi aduce numeroase aprecieri în rândul patiserilor și gelatierilor italieni. Și pentru că la Friddi ne dorim să valorificăm darurile prețioase ale naturii, preparăm un gelato emblematic din fisticul savuros de Bronte. Iată câteva lucruri fascinante despre acest soi nobil de fistic.

  1. La un pas de uitare

Romanii au fost primii care au adus “aurul verde” din Orientul Mijlociu în estul Siciliei, într-un sat numit astăzi Bronte ce se află la poalele Vulcanului Etna. Însă, timp de câteva sute de ani, fisticul aproape că a fost dat uitării, pentru ca, în secolul al 9-lea, odată cu ocupația arabă, cultivarea lui să aibă parte de un nou început.

  1. O tradiție de familie 

În Bronte, cultivarea fisticului este un ritual transmis din generație în generație, fiecare familie din satul sicilian crescând în grădină câțiva arbori de fistic. Recolta realizată exclusiv manual are loc de la finalul lunii august până la începutul lui septembrie, la fiecare 2 ani, astfel încât arborii de fistic să fie protejați și calitatea fisticului să se îmbunătățească în timp. Fructele de fistic se culeg prin scuturarea arborilor, acestea căzând pe niște pânze care sunt lăsate peste noapte, sub niște copertine. Apoi, fisticul se decojește și se ambalează întreg, mărunțit sau sub formă de pastă, în mici fabrici locale.

  1. De ce e atât de bun?

Echilibrul plăcut dintre dulce și sărat, intensitatea aromatică și proprietățile nutritive, specifice fisticului de Bronte sunt asigurate de solul vulcanic neirigat, bogat în minerale, condiții de negăsit în alte părți ale lumii. De aceea, din anul 2009, fisticul de Bronte se mândrește cu certificarea DOP (denumire de origine protejată), oferită de Uniunea Europeană.

Dacă vrei să te convingi și tu că gustul e pe măsura poveștii, vino pe terasa Friddi de la Vasile Alecsandri 4 sau comandă din online shop.

Photo by Joanna Kosinska on Unsplash


Scrie un comentariu

Comentariile vor fi moderate înainte de publicare.